Magazin obiecte religioase - Editura Serafica

 Coronița în cinstea Sfântului Anton

Noutăţi editoriale

 

  1. 40 de ani, timp de har și iubire

    40 de ani, timp de har și iubire

    Autor: Mihai Afrențoae

    40 de ani. timp de har și iubire. Carte de poezii. Cu plecare de la idea biblică, exprimată de psalmist: "Numărul zilelor anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte, nu sunt decât trudă şi chin, pentru că trec repede şi noi ne ducem" (Ps 90/89,10), precum şi dintr-o oarecare observare existenţială, s-au vărsat fluvii de cerneală în încercarea de a da nume experienţelor trăite la ceas de vârstă medie, ce poate oscila între 35-45 de ani. Aflati mai multe
  2. Asertivitatea ca atitudine relațională eficace în comunitățile religioase feminine

    Asertivitatea ca atitudine relațională eficace în comunitățile religioase feminine

    Autor: Alina Ionela Rîtan

    Dificultăţile întâlnite în viaţa consacrată sunt prezentate prin două atitudini extreme: pasivitatea şi agresivitatea. Cine asumă o atitudine pasivă suportă viaţa, fără a-şi manifesta propriile idei, adoptându-le pe ale celor din jur, cu rezultate nu tocmai satisfăcătoare în realizarea fraternităţii religioase. La polul opus, persoanele care asumă o atitudine agresivă îşi exprimă propriile idei cu aroganţă, fără a ţine cont de cei din jur. Atitudinea asertivă se propune ca fiind de echilibru între cele două extreme. Aflati mai multe
  3. Conştiinţa creştină şi binele din perspectiva persoanei

    Conştiinţa creştină şi binele din perspectiva persoanei

    Autor: Bernadin Duma

    Prin temele pe care le propunem spre aprofundare vrem să oferim o orientare creştină viziunii noastre despre conştiinţă, bine comun, persoană, discernământ. Au existat mereu persoane deosebite care au atras atenţia asupra dezordinii care a pus în umbră responsabilitatea persoanei creştine în societatea europeană. Acesta este motivul pentru care am vrut să evidenţiem gândirea unor autori semnificativi pentru formarea noastră teologică şi filosofică: Bernhard Häring, prin „reciprocitatea conştiinţelor” şi Emmanuel Mounier, prin „personalismul comunitar”. Temele propuse nu sunt „răspunsul ultim”, ci sunt în vederea unei mai mari conştientizări a problemelor morale în jurul persoanei şi conştiinţei sale. Aflati mai multe
  4. Coronița în cinstea Sfântului Anton

    Coronița în cinstea Sfântului Anton

    Autor: Valentin Sabau

    Coronița în cinstea Sfântului Anton Printre devoțiunile dedicate Sfântului Anton de Padova, specifică este Coronița, care este o cunună de rugăciuni, formată din 13 invocații și este recitată timp de 13 zile consecutive. Sunt 13 zile în amintirea zilei morții Sfântului (13 iunie 1231) și, totodată, ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Anton de Padova. Sfântul Părinte Papa Leon al XIII-lea a promulgat pentru totdeauna posibilitatea dobândirii indulgenței plenare în una din cele 13 zile în care se recită această rugăciune. Coronița este specifică celor 13 zile de pregătire la sărbătoarea Sfântului Anton, începând de pe data de 31 mai până pe data de 12 iunie, dar se poate recita în orice împrejurare. Această broșură, Coronița în cinstea Sfântului Anton, este la prima ediție scoasă de Mesagerul Sfântului Anton de România și conține doar această rugăciune închinată Sfântului. Aflati mai multe
  5. Corupţia

    Corupţia

    Autor: Lorenzo Biagi

    „Corupția este o boală de care omul trebuie să se vindece: boala trebuie recunoscută ca atare și pentru a putea căuta un medic și o vindecare. Poarta de ieșire a corupției este cererea iertării, căința.” (...) „Proiectul asupra căruia trebuie să ne concentrăm, atât în comunitatea creștină cât și în cea civilă, este deci acela de a reformula și de a face conștientă relevanța iertării și a convertirii, în cadrul unei etici sociale, orientate către maturizarea unei noi calități civile a oamenilor”. Acestea sunt cuvintele papei Francisc, care i-a uluit pe toți, atunci când afirmase: „corupția nu poate fi iertată”. Dar atunci ce ne mai rămâne din iertarea neobosită a lui Dumnezeu? Ce urmărește Papa atunci când afirmă: „păcătoși da, corupți nu”? Aflati mai multe
  6. Curs de ebraica biblica

    Curs de ebraica biblica

    Autor: Mihai Afrentoae, Iosif Antili

    Curs de ebraica biblica - Studiul limbii ebraice biblice ne permite să intrăm în contact cu lumea antică a Orientului Mijlociu. În această zonă a lumii, considerată „leagănul culturii umane”, a apărut scrierea şi tot acolo s-a născut Biblia. În acest sens, Curs de ebraică biblică îşi propune să-i ajute pe cei interesaţi să-şi facă o idee mai bună despre modul de a gândi al oamenilor din vremurile biblice şi despre cultura semiţilor, permiţând accesul într-o lume fascinantă a gândirii, a culturii şi a înţelepciunii. Aflati mai multe
  7. Cuvântul lui Dumnezeu și voturile religioase

    Cuvântul lui Dumnezeu și voturile religioase

    Autor: Ubaldo Terrinoni

    Volumul lui Ubaldo Terrinoni, un frate capucin din Viterbo (IT), ne propune o galerie impresionantă și ordonată de figuri biblice, interpretate și citite prin prisma voturilor religioase: ascultarea, castitatea și sărăcia. Personajele și situațiile, atât din Vechiul cât și din Noul Testament, regăsite în carte, ne dovedesc, cu prisosință, că în viața omului este prezent Dumnezeu, prin inspirațiile sale, cu lumina sa, prin atenționările sale. Aflati mai multe
  8. Despre profet şi alte poeme

    Despre profet şi alte poeme

    Autor: Carol Daniel Sabău

    Frapant, la o primă lectură, dar şi, mai ales, la a doua sau la a noua, e discursul de o fineţe „iezuită”, intens spiritualizat, cu breşe mistic iluminative operate („savant”, ar zice Rimbaud) într-un limbaj precis, fără stridenţe neologistice, conectat la real prin termeni preluaţi cu un aer cât se poate de firesc – cel puţin după gustul meu –, din imediateţea cea mai reavănă. Cucereşte, cred, o anume disponibilitate ludică abia ţinută în frâu de înclinaţia (naturală? cultivată?) spre acele „chestii serioase” cum, complet dezinhibat, le spune acest poet fundamental religios celor „înalte”, metafizice. Profetul din versurile lui Carol Daniel, amintind de avva din Epifania unui alt Daniel (Turcea), se susţine la o lectură atentă ca „figură” curat memorabilă. Pe scurt, un liric exersat şi cine ştie, deplin format, demn de a fi, de pe-acum, citit şi – neapărat, altfel chiar că n-am făcut nimic – recitit. (Marian Drăghici) Aflati mai multe
  9. Devoțiuni în cinstea Milostivirii lui Dumnezeu sau Cultul Divinei Îndurări

    Devoțiuni în cinstea Milostivirii lui Dumnezeu sau Cultul Divinei Îndurări

    Autor: Pr. Daniel Romila

    Devotiuni în cinstea Milostivirii lui Dumnezeu sau Cultul Divinei Indurari. Duminica Divinei Indurari. Novena Divinei Indurari. Calea crucii a Divinei Indurari. Ora Indurarii Divine. Consfintire la Isus preamilostiv. etc... Aflati mai multe
  10. Devoțiunile către sfintele răni ale lui Isus cu rozariul milostivirii și calea crucii tradiționale-noutate
  11. Diavolul. Vorbele si faptele lui în cei doi posedați din Illfurt

    Diavolul. Vorbele si faptele lui în cei doi posedați din Illfurt

    Autor: Paul Sutter

    Diavolul. Vorbele si faptele lui în cei doi posedați din Illfurt. Cartea despre acest episod, redactată într-un stil confesiv și beletristic alert, urmărește toate fazele exorcizării, de la posedarea celor doi copii și până la eliberarea lor, prin mijlocirea puternică a Sfintei Fecioare Maria, dovedind că ființele decăzute se identifică cu trupul posedat și exercită o putere tiranică asupra simțurilor, organelor și facultăților lui. Aflati mai multe
  12. Dincolo de cuvinte & alte scrieri

    Dincolo de cuvinte & alte scrieri

    Autor: Carol Daniel Sabău

    În textul definitoriu al volumului se subliniază că în lumea contemporană, bombardată frecvent cu senzaționalisme, adevărata comuniune, între creștini, nu se naște din schimbul nesfârșit de noutăți, de impresii și de sporovăieli călduțe, ci „atunci când ești prezent cu toată ființa ta acolo, când te ostenești să treci câteva straturi în adâncul celuilalt, să vezi dincolo de covorul de vorbe. Adevărata comuniune se realizează atunci când faptele depășesc pragul vorbelor, când gesturile concrete iau locul cuvintelor, când isprăvile țin locul promisiunilor unsuroase”. Aflati mai multe
  13. Franciscani in zeghe

    Franciscani in zeghe

    Autor: Iosif Diac

    Franciscani in zeghe. Istoria celor 38 de frati franciscani care au fost in inchisorile comuniste. Aflati mai multe
  14. Îmbrăţişarea plină de milostivire - noutate

    Îmbrăţişarea plină de milostivire - noutate

    Autor: Pr. Marius-Petru Bîlha, OFMConv

    Imbratisarea plina de milostivire. Experienta milostivirii in parabola samariteanului milostiv si in viata sfantului Francisc din Assisi. Milostivirea, așa cum sublinia papa Francisc într-una din catehezele propuse cu ocazia Audienței Generale din Piața sfântul Petru, poate schimba lumea. Tot Papa a amintit, în același context, că sensul esențial al acestui An Sfânt îl reprezintă credința că milostivirea trăită cu frații marchează intrarea în inima credinței creștine. Aflati mai multe
  15. Israel în timpurile biblice

    Israel în timpurile biblice

    Autor: Alberto Soggin

    Israel în timpurile biblice - aceasta lucrare supune reflectiei elementele principale ale identitatii in formare ale poporului lui Israel, incepand de la originile sale indepartate din mileniul al II-lea î.C., pana la adoua revolta impotriva romanilor din anii 132-143 î.C. Din cuprins: Opera istoriografica si deuteronomista. Politeism in Israelul antic? Sanctuarele. Templul din Ierusalim. Cultul si sacrificiile. Sarbatorile. Calendarul. Aflati mai multe
  16. Măgarul lui Cristos. Preotul, slujitor din iubire

    Măgarul lui Cristos. Preotul, slujitor din iubire

    Autor: Michele Giulio Masciarelli

    Trag înainte ca măgarul din Ierusalim, care, în ziua de Florii, a fost pentru Mesia un animal de călărie regal şi paşnic. Nu ştiu mare lucru, dar ştiu că-l port pe Cristos pe spatele meu, şi sunt foarte mândru de aceasta… Eu sunt cel care îl duc, dar el este cel care mă conduce. Ştiu că mă conduce spre Împărăţia sa, unde voi fi în largul meu pentru totdeauna pe pajiști verzi. Aflati mai multe
  17. MICUL CATEHISM PENTRU FAMILIE

    MICUL CATEHISM PENTRU FAMILIE

    Autor: Christoph Casetti

    Scopul acestui Mic Catehism pentru Familie este de a-i ajuta pe creştinii care se străduiesc cu sârguinţă să „pună temelia” unei credinţe solide, pentru a nu se găsi în dificultate atunci când fiii lor mai mici sau adolescenţi îi vor întreba despre adevărurile fundamentale ale religiei pe care o trăiesc. Aflati mai multe
  18. Milostivirea, chipul lui Dumnezeu

    Milostivirea, chipul lui Dumnezeu

    Autor: Jubileul Milostivirii

    În Evanghelia după Luca găsim o imagine a lui Dumnezeu, cu totul deosebită, în cuvintele cu care Isus Cristos îl prezintă pe Dumnezeu Tatăl: „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36). Spre acest ideal trebuie să tindem noi, cu toate limitele şi păcatele noastre: să fim milostivi precum Dumnezeu, conștienţi fiind că niciodată nu vom ajunge să fim asemenea Lui, care în Isus Cristos ne-a iubit şi ne-a răscumpărat, şi continuă să umple golul din viaţa noastră cu Milostivirea sa. Aflati mai multe
  19. Novenă la Sfinţii Arhangheli: Mihail, Gabriel şi Rafael. Novenă la îngerul păzitor - color - noutate

    Novenă la Sfinţii Arhangheli: Mihail, Gabriel şi Rafael. Novenă la îngerul păzitor - color - noutate

    Autor:

    Mărturia Scripturii este la fel de clară ca și caracterul unanim al Tradiției”. Iar Constituția despre sfânta liturgie: Sacrosanctum Concilium, al Conciliului al doilea din Vatican, ne amintește că: „În liturgia pământească noi participăm, prin pregustare, la liturgia cerească, ce se celebrează în cetatea sfântă a Ierusalimului, (...), împreună cu întreaga oștire cerească îi cântăm Domnului imnul de slavă” - (nr. 8). Aflati mai multe
  20. Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii

    Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii

    Autor: Bogdan Emilian Balaşcă

    Procesul dialogic în Sacramentul Reconcilierii este un eveniment intens, destul de amplu şi profund. Implică omul în totalitatea sa într-un raport solemn cu Dumnezeu. Momentul este însă decisiv şi existenţial, căci omul se transformă; întreaga sa fiinţă se schimbă, se sfinţeşte, se îndumnezeieşte. Din cuprins: Dumnezeu şi omul în relaţie dialogică. Sacramentul reconcilierii, momentul dialogic în evoluţie istorică. Aspecte ale procesului dialogic în sacramentul reconcilierii. Efecte ale dialogului în cadrul sacramentului reconcilierii. Aspecte pastorale şi spirituale ale celebrării sacramentului reconcilierii în practica actuală a Bisericii. Aflati mai multe
  21. Regula de la Taize

    Regula de la Taize

    Autor: Fratele Roger

    Regula de la Taize. Text bilingv francez-român. Din cuprins: Actele comunitare. Rugăciunea. Masa. Consiliul. Armonia. Disciplinele spirituale. Ca în timpul zilei rugăciunea și odihna să fie însufleţite de Cuvântul lui Dumnezeu. Păstrează în toate liniștea interioară pentru a locui în Hristos.Lasă-te pătruns de spiritul fericirilor.Bucurie. Simplitate. Milostivire. Angajamentele. Celibatul. Comuniunea bunurilor. Priorul, slujitorul comuniunii. Fraţii în misiune. Noii fraţi. Primirea oaspeților. Concluzie. Îndemn citit la profesiune. Angajamente luate la profesiune. Trimiteri biblice din text. Aflati mai multe
  22. Să ne rugăm. Carte de rugăciuni pentru copii - color - noutate

    Să ne rugăm. Carte de rugăciuni pentru copii - color - noutate

    Autor:

    Cartea „Să ne rugăm”, cu un conținut ilustrat și color, coordonată de Luminița Mandache, reprezintă un ghid de rugăciune adresat copiilor și celor care lucrează la creșterea și educarea lor, pentru a-i iniția în deprinderea rugăciunilor fundamentale credinței creștine și pentru dobândirea unei ținute corespunzătoare creșterii lor. Aflati mai multe
  23. Secretul fericirii în viața consacrată. Însemnări psihologice și metodologice

    Secretul fericirii în viața consacrată. Însemnări psihologice și metodologice

    Autor: Giuseppe Crea

    Ce este fericirea? Există un secret al fericirii? În viața consacrată? De câte ori n-auzim astfel de întrebări sau, poate, ne adresăm chiar nouă înșine asemenea interogații despre existența unei rețete absolute a fericirii. Chiar de răspunsul nu coincide, deseori, întru totul. A scrie o carte despre fericire ar părea, la o primă vedere, tocmai dorința de a găsi un răspuns absolut, o soluție definitivă, o rețetă unică a fericirii. Însă tematica propusă de Giuseppe Crea se înscrie într-o altă direcție, anume, să bifăm răspunsuri valabile în dreptul unor întrebări legitime, să constatăm că fericirea nu e o rețetă magică și nici o pledoarie abstractă, ci există persoane care luptă și se angajează pentru a fi fericite. La modul cel mai serios și concret. Aflati mai multe
  24. Ultimele zile din viaţa lui Isus. Ce s-a întâmplat cu adevărat

    Ultimele zile din viaţa lui Isus. Ce s-a întâmplat cu adevărat

    Autor: Craig A. Evans, N. T. Wright

    Această lucrare, îngrijită de doi dintre cei mai cunoscuți cercetători care au studiat tema existenței istorice a lui Isus, ne prezintă în cuvinte accesibile cele mai importante descoperiri ale istoriei și arheologiei despre moartea și învierea lui Isus. Craig. A. Evans și N. T. Right descriu, în mod sintetic și captivant, drama și semnificația copleșitoare a ultimelor zile ale lui Isus pe pământ. Aflati mai multe
  25. Viaţa Sfântului Francisc de Assisi.  Cronici și mărturii medievale franciscane și non-franciscane  vol. 5

    Viaţa Sfântului Francisc de Assisi. Cronici și mărturii medievale franciscane și non-franciscane vol. 5

    Autor: Fonti Francescane vol. 5

    Valoarea acestor mărturii este cu atât mai semnificativă, cu cât proveniența lor este mai variată; unele sunt desprinse din paginile cronicilor vremii, altele provin din interiorul familiei franciscane, iar a treia categorie ne este oferită de documentele Curiei Romane referitoare la tânărul Ordin Franciscan. Aflati mai multe