Shopping Cart
0
0,00 

Nu ai niciun produs in cos.

Dezvoltare Personală Integrală. 7 pași psiho-spirituali

Dezvoltare Personală Integrală. 7 pași psiho-spirituali

Cod Produs: S.0134
Bogdan Emilian Balașcă vede în dezvoltarea personală o datorie a fiecăruia față de propria persoană, iar volumul proaspăt publicat reprezintă o excelentă pledoarie pentru nașterea unui nou drept fundamental al omului: dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Pentru aceasta e nevoie de un traseu, ceea ce ne este propus în aceste pagini și care, în opinia autorului, reprezintă un „RMN” vital pentru conștiința umană.

Disponibilitate: In stoc

20,00 
Descrierea Produsului

    Details

    În luna august 2018, vede lumina tiparului, la editura Serafica, o nouă carte din Colecția de Psihologie: Dezvoltare Personală Integrală. 7 pași psiho-spirituali, autor pr. Bogdan-Emilian Balașcă. După „Procesul Dialogic în Sacramentul Reconcilierii” și „Psihologia Religiei Creștine”, autorul „recidivează” cu un nou volum orientat, de această dată, către complexitatea psihicului uman. Într-o societate în care subiectul dezvoltării personale a ajuns aproape o religie, iar autorii unor astfel de cărți – aproape profeți, ne-am putea întreba cu ce se diferențiază această apariție editorială. Ei bine, în timp ce majoritatea autorilor de profil încearcă să furnizeze „rețete” ale succesului sau terapii care să vindece anumite tare ori să ne ajute să depășim unele momente din viață, volumul lui Bogdan-Emilian Balașcă reprezintă o voce distinctă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, în timp ce majoritatea cărților de dezvoltare personală propun un model comun tuturor oamenilor - ceea ce constituie, de fapt, o deshidratare de esență -, volumul apărut la editura Serafica, după cum autorul însuși subliniază, pornește de la o premisă clară: Dumnezeu nu ne-a făcut „piese” în serie, ci opere de artă. Mai mult, metoda propusă de autor este una inedită: acesta pornește de la profeția lui Isaia – „Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel” – și alcătuiește un itinerariu psiho-spiritual din șapte tablouri ce se completează reciproc, însoțite de șapte pași de lucru. În vreme ce majoritatea cărților de dezvoltare propun diverse terapii și tehnici psihologice, cartea de față propune șapte pași de vindecare spirituală. Bogdan Emilian Balașcă vede în dezvoltarea personală o datorie a fiecăruia față de propria persoană, iar volumul proaspăt publicat reprezintă o excelentă pledoarie pentru nașterea unui nou drept fundamental al omului: dreptul de a te cunoaște pe tine însuți. Pentru aceasta e nevoie de un traseu, ceea ce ne este propus în aceste pagini și care, în opinia autorului, reprezintă un „RMN” vital pentru conștiința umană. Particularitatea acestei cărți este dată de faptul că deși generale, temele sunt adaptabile oricărei condiții umane și oricărei personalități, fiecare om care parcurge acest traseu putându-se identifica, la un moment dat, cu un anumit tablou. Dacă modelele de dezvoltare personală propuse de societate promit sau speră la perfecțiune, modelul propus de Bogdan-Emilian Balașcă duce la serenitate. Serenitatea de a te dezvolta în maniera în care Dumnezeu dorește.
Specificatiile Produsului

    Specificatiile Produsului

    Titlul cartii Dezvoltare Personală Integrală. 7 pași psiho-spirituali
    Autorul Pr. Bogdan-Emilian Balașcă
    ISBN 978-606-770-094-7
    Anul aparitiei 2018
    Nr. pagini 216
    Format 14X20 cm
    Greutate (kg) 0.3000
Product's Review
    1. București Review by Radu
      Review

      La București, la Catedrala Sfântul Iosif, nu trimiteți cartea? (Publicat pe 11.10.2018)

    Opinia dumnevoastra despre produs

    Iti spui parerea despre: Dezvoltare Personală Integrală. 7 pași psiho-spirituali

    Calificativ *

      1 stea 2 stele 3 stele 4 stele 5 stele
    Review
CMS tab